Ineditul ca valoare
Valorile perene ale umanităţii sînt adevărul, dreptatea, binele, frumosul. Ineditul nu poate sta în rîndul acestora decît prin forţa împrejurărilor, pasager şi convenţional, eventual ca şi atribut al exprimării unei valori.Asta într-o logică strictă.În cea răsturnată, a simţului comun, un lucru este valoros dacă este inedit.Nu bun , nu frumos, nu adevărat, ci nou! E ca în finalul poemului lui Baudelaire, Călătoria: “ Şi dacă va fi raiul nu ne pasă/ sau iadul cel fără de ecou/ un singur gînd ne arde/ să dăm de ceva nou“.
Mass - media pune o presiune nevrotică pe agenţii ei pentru a descoperi, înregistra şi difuza ineditul astfel încît se ajunge adesea la situaţii paradoxale sau ridicole. În fiecare an calendarul conţine manifestări populare tradiţionale, cu vechime milenară, creştine sau precreştine: obiceiuri, datini, sărbători. În fiecare an presa vrea să descopere ceva nou în ele pentru a le prezenta dintr-o perspectivă inedită, spectaculoasă, care să atragă publicul sub etichete de felul : senzaţional, nu aţi mai auzit sau văzut aşa ceva.
În fiecare an jurnaliştii caută vreo manifestare rară, încă necunoscută, la Înstruţatul boului sau la Sărbătorirea primului om ieşit la arat, la sărbătoarea de Paşte Ce să fie nou de Paşte? Ce să fie inedit la un obicei agrar cînd de mii de ani te înstruţează un bou şi este lăudat feciorul cel mai harnic din sat, care a ieşit primul la arat?
Presiunea aceasta mass-media îi face de cele mai multe ori pe actorii manifestărilor să adauge acţiuni sau comportamente noi şi să deterioreze fondul tradiţional de semnificaţii al evenimentului.
Ineditul este valoarea centrală a internetului pe reţelele de socializare şi pe cele de difuzare ale mesajelor. Ce valoare ar avea un filmuleţ cu o pisică dacă ea nu s-ar juca prietenoasă cu un duşman natural de pildă cu un cîine? E plină lumea de fotografii şi filme cu prietenii între cîini şi vulpi, cîini şi pisici, lei şi pui de antilope, cîini cu vulpi, pui de gîscă şi cîni astfel încît Natura însăşi pare a fi tulburată de o majoritate statistică a accidentelor în detrimentul regulilor ei dintotdeauna.
Un diletantism ieftin îndeamnă iepurele să intre în gura lupului flămînd doar pentru a-i admira şi număra colţii şi acelaşi diletantism îl face pe cel care a văzut şi filmat această întîmplare inedită să difuzeze mesajul care vizualizat de milioane şi milioane de ori devine statistic regula relaţiei dintre iepure şi lup.
Cererile în căsătorie, ba chiar oficierile acestora, se petrec pe stadioane, în timpul unei sărituri comune cu paraşutele, pe aripile avioanelor, sau sub apă în costume de scafandru. Cele mai surprinzătoare şi ciudate situaţii sînt folosite pentru a sugera lipsa de normalitate la începutul vieţii de cuplu. Cum scopul căsătoriei este naşterea copiilor nu ar fi exlus să asistăm la scene ale procreării desfăşurate în aceleaşi locaţii. Ar fi poate de amintit aici “Nunta în cer” a lui Mircea Eliade care cu semnificaţiile ei profunde face diferenţa dintre nou şi inedit.
Pentru cuplul uman divorţul, despărţirea au devenit prin mediatizare caracteristica principală deşi ele înseamnă chiar anularea cuplului. Doi oameni care se căsătoresc şi au notorietate sînt mediatizaţi preponderent cînd îşi rup relaţia astfel încît căsătoria contemporană pare a funcţiona după pricipiul parfumului care este perceput doar atunci cînd se evaporă, cînd dispare.
În literatură fuga după inedit şi acreditarea ineditului ca valoare naşte discursuri pe cît de spectaculoase şi extravagante pe atît de goale de conţinut şi de nerelevante şi de lipsite de sens pentru omul generic şi esenţa umană. O avalanşă de creaţii cu teme dintre cele mai ciudate se afirmă ca nouă şi necovenţională. Ea s-a multiplicat atît de larg încît fără să vrea este chiar regula şi convenţia vremurilor noastre, de unde se prezintă ca underground. Lecturile publice de poezie au loc exlusiv în pivniţe în care se evidenţiază cărămida decapată şi solilocviul poetului care nu se mai satură să facă din sine un caz. În teatru se declanşează în cinci minute de la debut o formă de demenţă colectivă care face din personajele piesei, vaporii imaginaţiei regizorale. Ţi se face dor să vezi pe scenă, pe un soclu al normalităţii, un animal care paşte iarba. De pildă o vacă. Aşadar, neconvenţionalul formal şi-a creat norma şi a devenit normă, adică o convenţie de alt grad.
Băutori intoxicaţi de coca-cola, consumatori anormali ai ierbii, dependenţi ai culturii youtube, scriitori recenţi, alcătuiesc texte într-un limbaj renovat, adaptat contemporan, cu raportări la actualitate şi situaţii care au ca vîrf al producţiei ineditul expresiei. Cum din nimic, nimic se naşte, în spatele acestor adevărate manuale de întrebuinţare a sinelui, nu se află lucruri care să privească esenţa generică a omului. Orgoliul autorului l-a scos pe acesta din rîndul celor mulţi şi situaţia lui privilegiată, inedită, nu mai interesează decît juriile literare care au ca şi criteriu această valoare conjuncturală. Este limpede că un sfîrşit de modernitate şi un început de mileniu obligă umanitatea la a afla căi noi de expresie, teme recente, la a descoperi drumuri nebătute dar la fel de limpede este că a face din inedit valoare adică scop al căutării înseamnă a rămîne superficial undeva la mijlocul ei. Doar în stratul de profunzime şi simplitate se poate afla o direcţie autentică a producerii noului.
Extravaganţa este o constantă statistică a istoriei umanităţii de cînd aceasta a devenit conştientă de sine şi de abilităţiile ei creative. Ea nu a fost considerată valoare generală pînă în zilele noastre, ci doar un calificativ adresat unei minorităţi. În contemporaneitate excepţia a devenit regulă şi fiecare omuleţ de pe planetă vrea şi reuşeşte să fie fotograf şi să difuzeze fotografii cu valoare inedită prin sistemul mondial de comunicare. Fiecare cunoscător de cuvinte vrea şi poate să devină poet combinînd cîteva cuvinte rare şi răspîndindu-le ca poezie. Legenda acestor zile este că dacă duci un cal la apă nu ai făcut nimic. Dacă îl convingi să intre în apă şi să înoate, iar nu ai făcut nimic, dar dacă îl faci să înoate pe spate atunci chiar poţi spune ca ai făcut ceva.
O lume călare pe cai care înoată pe spate. O lume a valorilor întoarse cu capul în jos, cu vîrf în abisul ineditului.
Modernizarea României pare a fi datoria de a întreţine o nevroză colectivă care produce noul necondiţionat şi neînsoţit de criterii de valoare de la arhitectură pînă la literatură. Fără descrierea unei identităţi propri şi a unei ţinte de atins printr-o strategie, această căutare fără obiect se suprapune peste definiţia lui Yung, cel care descrie nevroza ca prezenţă a unei absenţe.
Un horoscop al morţiilor care ţine lumea viilor pe loc. Un viitor avortat în strădanii neputincioase de a produce noul autentic, amplu, vizionar. O pierdere în licăririle de suprafaţă ale unui bloc mare de gheaţă aşezat în patul primăverii. Inedit: au îngheţat ultimele flori de mai !
